Осторожно инсультAccidentul vascular cerebral este o boală perfidă.
Acesta presupune încetarea bruscă a transportării sângelui către creier, fiind uneori însoțit de sângerare în cavitatea craniană. Ca rezultat, celulele creierului mor, având ca rezultat dereglarea sau pierderea anumitor funcții ale corpului uman.

Accidentul vascular cerebral poate duce la pierderea vorbirii, vederii, memoriei, sensibilității unor părți ale corpului (paralizie), din cauza morții celulelor creierului. În cazuri rare pacienții își recuperează funcțiile pierdute, însă de cele mai multe ori oamenii rămân invalizi sau mor.

Unul dintre principalii factori de risc este considerată tensiunea arterială crescută și tulburările de ritm cardiac (aritmia). În același timp, cea mai frecventă cauză a accidentului vascular cerebral este considerată fibrilația atrială.

 

Fibrilația atrială este o tulburare de ritm cardiac. Astfel inima se contractă neregulat și se pierde una dintre fazele ciclului cardiac (contracția atriilor). Fibrele musculare ale atriilor își pierd capacitatea de a opera concomitent și încep să se miște neregulat – să fibrileze. Inima nu poate pompa sângele în ventriculi până la capăt, așa încât se formează o stază a sângelui, în care deseori se formează cheaguri. Acestea se pot deplasa împreună cu fluxul de sânge, iar ajungând în creier, provoacă un accident vascular cerebral.

Dar! Puteți reduce semnificativ riscul de accident vascular cerebral în cazul în care aveți grijă de sănătatea Dvs. și țineți sub control factorii de risc ai accidentului vascular cerebral.

Este necesar să vă monitorizați în permanență tensiunea arterială și să diagnosticați cât mai devreme posibil fibrilația atrială, pentru a urma un tratament adecvat.  

Specialiștii companiei Microlife (Elveția) – cel mai mare producător de echipamente medicale – au creat tonometrele automate cu tehnologia unică AFIB.

Tehnologia AFIB detectează fibrilația atrială în timpul măsurării tensiunii arteriale. Diagnosticul precoce al fibrilației atriale contribuie la reducerea riscului de accident vascular cerebral.

În cadrul unor studii, efectuate cu participarea a peste 500 de pacienți, s-a constatat că sensibilitatea tehnologiei AFIB atinge 97-100%, iar specificitatea – 89%.

Tonometrele Microlife cu tehnologie AFIB  pentru depistarea fibrilației atriale sunt perfecte pentru a fi folosite acasă.

 

Review video pentru tonometru Microlife ВР А6 РС cu tehnologie AFIB